Tradiția, sursă de inspirație în literatura Ilenei Vieru, 27.10.2025, Conacul Bolomey

În ziua sărbătoririi Sfântului Dimitrie Basarabov, Conacul Bolomey a fost gazda unui eveniment cultural deosebit – „Tradiția, sursă de inspirație în literatura Ilenei Vieru“.
Cu acest prilej, scriitoarea și realizatoarea de emisiuni la Radio România Antena Satelor, Ileana Vieru, și-a lansat cel mai recent volum – „Sophie și marea tablă de șah“, o carte care îmbină sensibilitatea literară cu profunzimea temelor inspirate din viața satului românesc.
Lansarea a fost urmată de un minunat recital folcloric susținut de orchestra „Doina Bărăganului“, alături de tinerii solisti: Silvian Vlad, Andreea Cocoș și parintele Ionuț Cocoș, sub bagheta dirijorului Mihai Albeșteanu.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița și Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu“ – o frumoasă inițiativă menită să aducă împreună literatura si tradiția.