Primăvara la Conac – Dragobete, Mărțișor și Meșteșug, joi, 26 februarie 2026, Conacul Bolomey

Joi, 26 februarie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița a organizat evenimentul „Primăvara la Conac – Dragobete, Mărțișor și Meșteșug”, dedicat tradițiilor și obiceiurilor care vestesc primăvara.
Ne-am bucurat de prezența doamnei drd. etnolog Alexandra Negrilă, care a vorbit despre semnificația Dragobetelui și a Mărțișorului, evidențiind importanța păstrării și valorificării patrimoniului cultural imaterial.
În cadrul evenimentului, meșteri populari din zona Bărăganului și a Ialomiței și-au prezentat creațiile, oferind publicului ocazia de a redescoperi frumusețea și autenticitatea meșteșugurilor tradiționale.
Atmosfera a fost întregită de recitalul susținut de Lorena Nechifor Oltean – interpretă de muzici tradiționale și realizator de emisiuni la Radio România Antena Satelor – acompaniată de Cristi Drâmbă, care au adus emoție și sensibilitate acestei întâlniri dedicate primăverii și tradiției.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și contribuie, prin implicare și pasiune, la promovarea culturii tradiționale ialomițene.
Ne revedem la următoarele evenimente!