9 Martie – Măcinicii

Măcinicii este sărbătoarea populară consacrată celebrării cultului strămoşilor. Se mai numeşte Moşii de primăvară, Sfinţii sau Mucenicii. Cade în ziua de 9 martie (22 martie după stilul vechi), când Biserica îi sărbătoreşte pe cei 40 de mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadocia, în timpul împăratului Licinius.

Întregul ansamblu de obiceiuri, credinţe şi rituri practicate în această zi atestă substratul agrar şi calendaristic al acestei zile, legată cândva de echinocţiul de primăvară, de o divinitate a naturii şi a vegetaţiei care moare toamna şi învie în fiecare primăvară. Romanii celebrau în această zi cultul Afroditei şi al lui Adonis. Moartea zeului era marcată prin plânsete rituale, iar bucuria învierii sale o exprimau printr-o veselie debordantă. Şi în credinţele daco-romanilor, în această zi se termina ciclul celor „nouă babe”(murea Baba-Dochia), care semnificau iarna şi începea şirul zilelor „moşilor”, ce marcau începutul zilelor agricole. De această zi se leagă la români obiceiul Scoaterii plugului sau Pornirii plugului, însoţit de un ceremonial complex. Specifice îi sunt şi obiceiurile menite să grăbească venirea primăverii şi dezgheţarea pământului. Bătrânii, înarmaţi cu bâte sau cu maiuri lovesc pământul, încercând prin această acţiune magică să trezească forţele adormite ale pământului. În acelaşi scop se aprind şi focurile rituale. În ziua de Măcinici, toate gunoaiele se ard, ca să vină primăvara mai curând. Peste focuri sar tinerii, flăcăi şi fete, în scopuri de purificare a trupului. Începutul primăverii, marcat de ziua Măcinicilor este evidenţiat şi de alte numeroase obiceiuri, credinţe şi practici magice: credinţa că în noaptea de Măcinici se deschid mormintele şi Porţile Raiului, aşteptarea spiritelor morţilor cu focuri aprinse şi mese întinse; obiceiul aprinderi focurilor rituale sacrificiale, de purificare a spaţiului şi de sprijinire a Soarelui într-un moment de cumpănă, când ziua devine egală cu noaptea; purificarea oamenilor, vitelor şi construcţiilor prin afumarea lor cu tămâie, cârpe aprinse şi apă sfinţită; protecţia magică a casei şi anexelor gospodăreşti prin presărarea cenuşii de la focurile aprinse la Măcinici; efectuarea unor observaţii şi previziuni meteorologice; aflarea norocului; „retezarea stupilor” şi scoaterea lor de la iernat; tăierea primelor corzi de viţă de vie şi altele.

Cultul moşilor, care patronează ciclurile naturale şi asigură belşugul ogoarelor şi sporul vitelor în noul an se află în centrul atenţiei sătenilor. În cinstea lor, în ziua de Măcinici se fac copturi rituale ce se oferă de pomană. Femeile fac măcenici, pe care îi numesc sfinţişori sau bradoşi. Aceştia sunt în formă de om, opturi, melc, spirală sau albină. Se duc la biserică şi se împart săracilor. Tot acum se face şi un fel de turtă în chip de om fără ochi, numită Uitata. Ea se dă copiilor s-o mănânce cu miere şi se face pentru morţii care, din greşeală, n-au fost pomeniţi peste an. Există şi datina ca, în această zi, fiecare să bea 40 de pahare cu vin, câte unul pentru fiecare din cei 40 de mucenici, ştiut fiind că numărul 40 se asociază morţilor.

Despre Măcinici se mai crede că la această dată se măreşte şi ziua, cu cât sare cocoşul peste prag. Este totodată şi ziua în care se aşteaptă sosirea berzelor.