Festivalul-concurs național de folclor „Doina Bărăganului“, Ediția a VII-a, 11-12 iunie 2025, Sala Europa

Gala laureaților – o seară de sărbătoare a folclorului autentic!

Pe 12 iunie, începând cu ora 18:00, Sala Europa a Consiliului Județean Ialomița a fost gazda unei seri de neuitat, marcând încheierea celei de-a VII-a ediții a Festivalului-concurs național de folclor „Doina Bărăganului”.

Premianții ediției din acest an au fost:

  • Trofeul festivalului – Larisa – Daniela Cârlugea (Gorj)
  • Premiul I – Bianca – Diana Popa (Bihor)
  • Premiul II – Nicoleta – Denisa Pupăză (Mehedinți)
  • Premiul III – Simona – Florentina Popescu (Olt)
  • Mențiuni – Erika – Daria Zgârdău (București), Grigorie Moisă (Galați), Raluca – Victoria Antoche (Suceava)

Seara a fost întregită de recitaluri susținute de Ansamblul folcloric „Doina Bărăganului” și soliștii Ionuț Cocoș, Nicoleta Rădinciuc Vlad, Daniel Trifu, alături de Sirin Ștefania Narenji, Marian Medregoniu și Paula Hriscu.

Evenimentul a fost prezentat de Gheorghița Nicolae, conducerea muzicală a fost asigurată de Mihai Albeșteanu, iar coregrafia semnată de Nicuşor Iancu.