25 mai 2017 – Ispasul (Înălţarea)

(+ 40 zile)

Sărbătoare populară cu dată mobilă (ziua de joi, din a şasea săptămână după Paşte), dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă (Muntenia, Moldova, Oltenia).

Asemănător marilor sărbători de peste an, la Ispas se săvârşesc, local, sacrificii sângeroase (mielul), se taie părul din vârful cozilor la vitele cornute, se ţineau renumitele târguri şi nedei, cel mai important fiind Târgul de Fete de la Blaj. La Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor: pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor. Formulele de salut în ziua de Ispas sunt, sub influenţa creştinismului: „Hristos S-a Înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“. În drumul lor din mormintele părăsite spre cer la Joimari, unele spirite ale morţilor se pot însă rătăci. Rămânând pe Pământ, acestea devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte şi oamenilor. De aceea, în noaptea şi ziua de Ispas se efectuează numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor plantelor apotropaice de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să alunge relele, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece.

Ziua de Ispas este hotar pentru diferitele activităţi economice: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane, se însemnează mieii prin crestarea urechilor (cu unele variante locale, sărbătoarea este cunoscută pretutindeni în România).