23 Aprilie – Anul Nou Pastoral (Sfântul Gheorghe)

La sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai (22 aprilie-1 mai) apare în Calendarul Popular un scenariu ritual, tipic de înnoire a timpului, a cărui sărbătoare centrală o reprezintă Sângiorzul (Transilvania, Banat) sau Sfântul Gheorghe (Oltenia, Muntenia, Moldova). Sângiorzul este o divinitate a vegetaţiei, protectoare a cailor, vitelor cu lapte şi holdelor semănate, identificată cu un zeu autohton, Cavalerul Trac, peste care Biserica creştină a suprapus pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

În tradiţia populară Sângiorzul, deschizătorul anului şi al verii pastorale şi Sâmedru, deschizătorul iernii pastorale, ar purta la brâu cheile anului cu care primul înfrunzeşte codrul, al doilea îl desfrunzeşte. Între ei ar exista un legământ pe viaţă şi pe moarte; dacă pădurea nu este înfrunzită pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângiorz. Aceeaşi soartă o va avea şi Sâmedru daca de ziua lui, 26 octombrie, Sângiorzul va găsi frunze pe arbori. Dacă Sângiorzul este opus lui Sâmedru, prin atribuţii şi dată de celebrare, el prezintă evidente asemănări cu Sântoaderul cel Mare, celebrat în sâmbăta din Săptămâna Caii lui Sântoader. Atât Sângiorzul, cât şi Sântoaderul au, în folclorul şi iconografia românească, trăsături comune cu Cavalerul Trac: sunt divinităţi hipomorfe, purtate în spate de cai (Sângiorzul) sau având ei înşişi copite şi cozi de cai (Sântoaderul cel Mare, Caii lui Sântoader); omoară balaurul, purifică spaţiul de forţele malefice, încuie iarna şi descuie vara.

Moartea şi renaşterea simbolică a timpului la Sângiorz, Anul Nou Pastoral este redat prin sărbători, obiceiuri şi practici magice de un rar arhaism: sacrificiul anual al divinităţii în ipostază fitomorfă (Ramura Verde, Pomul de Mai, Sânjor, Arminden, etc.), zoomorfă (mielul sau iedul), sau antropomorfă (Sângiorzul); prepararea alimentelor şi băuturilor rituale (colacii de Sângiorz, vinul roşu amestecat cu pelin); aprinderea Focului Viu, purificarea oamenilor şi animalelor cu fum şi foc sau prin udatul sau stropitul ritual cu apă; alungarea spiritelor malefice (moroi şi strigoi) prin strigăte şi sunete de trâmbiţe, tulnice şi buciume, sorcovitul oamenilor şi vitelor cu urzica, leuşteanul sau pelinul; săvârşirea unor acte de bunăvoinţă şi toleranţă, slobozirea vitelor, în special a vacilor cu lapte, să pască pe unde doresc, inclusiv prin lanurile de grâu; credinţa că în noaptea de Sângiorz ard comorile, se deschid porţile cerului, vorbesc animalele, etc. Dar, spre deosebire de sărbătorile Anului Nou Civil, la sărbătorile de Sângiorz se desfăşoară şi activităţi practice: alesul oilor şi formarea turmelor pentru vărat, înţărcatul mieilor, angajarea ciobanilor şi văcarilor, însemnatul oilor, prepararea Unsorii Oilor, medicament obţinut din plante şi grăsimi animale pentru vindecarea vitelor pe timpul verii, tunsul şi urcarea oilor la munte, semănatul cu predilecţie a unor plante (busuiocul, meiul), observaţii şi previziuni meteorologice şi climatice, etc.