Spectacol aniversar „Credință și Tradiție“, 10 noiembrie, Sala „Europa“

Luni, 10 noiembrie, la Sala „Europa“ a Consiliului Județean Ialomița a avut loc un eveniment artistic de excepție oferit publicului ialomițean. Spectacolul „Credință și Tradiție“ a reunit pe scenă Ansamblul „Doina Bărăganului“ al CJCPCT Ialomița, Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina“ a Protopopiatului Sloboziei, grupul de copii „Florile Bărăganului“, grupul de copii „Speranța“ și solista Nicoleta Rădinciuc Vlad care au încântat publicul cu un program cuprinzând muzică religioasă, populară, patriotică și dansuri populare. Evenimentul a marcat totodată aniversarea a 10 ani de activitate a Coralei „Sfântul Mare Mucenic Mina“, condusă de Pr. Prof. Cătălin Stanciu. Spectacolul a fost prezentat de actrița Miruna Ionescu.