Concert extraordinar Veniți creștini la rugăciune! , Sala Europa, 20 aprilie 2022, ora 19.00

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa organizează cu ocazia Sărbătorilor Pascale spectacolul „Veniți creștini la rugăciune!“. Se vor interpreta piese din folclorul religios care vor urma cronologia faptelor, pătimite de Iisus, în ultima săptămână de viață (Săptămâna Patimilor) – Intrarea in Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea.
Grupul cameral instrumental „Cantores“, dirijat de prof. Petrișor Varga va acompania solista Mariana Anghel, într-un recital de excepție, la care se va alătura Ionuț Fulea și Grupul vocal „Anghelos“, dirijor Traian Stoiță. Între reprizele de interpretare vocală și instrumentală Marcel Anghel va recita poezie religioasă.
Prin organizarea acestui eveniment ne propunem punerea în scenă și promovarea pricesnei, a cântecului și poeziei de tip religios ca latură importantă a Patrimoniului Cultural Național Românesc și retrăirea evenimentelor din Săptămâna Patimilor, într-o formulă nouă de interpretare.
Evenimentul se va desfășura în Sala de spectacole „Europa“ a Consiliului Județean Ialomița, în data de 20 aprilie 2022, începând cu ora 19.00.
Accesul în sală se face pe bază de tichet de intrare care poate fi procurat de la sediul CJCPCT Ialomița începând de vineri, 15.04.2022