2015

Festivalul-concurs de tradiţie culinară ialomiţeană „La Casa Tudorii“, ediţia a V-a s-a desfăşurat în data de 10 octombrie la Giurgeni, în Baza de Cercetare Arheologică şi Expunere Muzeală „Oraşul de Floci“.
Iniţiat de Consiliul Judeţean Ialomiţa şi Muzeul Judeţean Ialomiţa, având ca parteneri instituţiile judeţene de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Ialomiţa, autorităţi ale administraţiei publice locale şi diferite entităţi ale societăţii civile din judeţul Ialomiţa, festivalul-concurs este parte integrantă a programului multianual „Calitate şi excelenţă în manifestările culturale ialomiţene”, pus sub deviza „Ialomiţa – dintotdeauna, pentru totdeauna“.
Prin promovarea şi organizarea Festivalului concurs de tradiţie culinară ialomiţeană „La Casa Tudorii“ se urmăreşte redescoperirea judeţului Ialomiţa ca un ţinut cu personalitate specifică, reprezentativă pentru un anumit tip de viaţă şi civilizaţie românească, abordarea dintr-o nouă perspectivă, modernă, a evenimentelor cu real potenţial tradiţional, istoric, cultural şi turistic, înţelegerea lor ca repere şi resurse de dezvoltare locală şi ca mijloace de promovare a specificităţii şi imaginii judeţului.
În acelaşi timp, se doreşte redescoperirea, valorificarea şi promovarea tradiţiei culinare locale şi a potenţialului creator din acest domeniu, relevarea specificităţii bucătăriei ialomiţene, revigorarea interesului public pentru tradiţia culinară ialomiţeană şi, nu în ultimul rând, consolidarea recunoaşterii Oraşului de Floci, ca loc al naşterii lui Mihai Viteazul, promovarea sitului arheologic Oraşul de Floci şi a importanţei acestei aşezări în istoria Ialomiţei şi a României.
Programul manifestării a cuprins concursul de tradiţie culinară ialomiţeană şi activităţile cultural-artistice.
La competiţia culinară din acest an s-au înscris 75 de echipaje ce au însumat peste 300 participanţi din 19 localităţi ialomiţene.
Manifestarea s-a remarcat şi prin spectacolele artistice ce au avut loc pe parcursul întregii zile, evoluând pe scenă artişti amatori, interpreţi, grupuri vocale şi de dansuri populare, ansambluri folclorice, reprezentanţi ai şcolilor şi liceelor din întreg judeţul.
Ansamblul folcloric „Doina Bărăganului“ şi soliştii săi Adrian Măcianu şi Nicoleta Rădinciuc Vlad au încântat publicul cu un recital de excepţie.
Ediţia a V-a a Festivalului concurs de tradiţie culinară ialomiţeană „La Casa Tudorii” s-a remarcat prin numărul foarte mare de participanţi înscrişi în concurs, diversificarea manifestărilor incluse în program şi prin numeroşii vizitatori profesionişti sau ocazionali.