Participari internationale / Anul 2014

Ansamblul folcloric „Doina Bărăganului“ a primit în anul 2014 mai multe invitaţii de participare la evenimente culturale internaţionale (festivaluri internaţionale de folclor în Belgia, Italia, Franţa, Turcia, Portugalia, Mexic, Macedonia, Bulgaria). În luna aprilie ansamblul a onorat una dintre invitaţiile primite:

• Festivalul Internaţional de Folclor „Internationale Volksdans en Volksmuziek – Paastfeesten – Leuven“ din Belgia (17-22 aprilie). La acest festival au fost invitate grupuri şi ansambluri folclorice din: Polonia, Irlanda, Cehia şi Belgia. Invitaţia de participare a ansamblului „Doina Bărăganului“, care a reprezentat România, a venit din partea Primăriei oraşului Leuven.

Festivalul a avut loc în perioada sărbătorilor pascale, o parte din manifestările incluse în program desfăşurându-se la catedrala din centrul oraşului.

Programul artistic susţinut de ansamblul ialomiţean a inclus cântece şi dansuri populare din toate zonele României. Recunoaşterea valorii sale a venit încă de la spectacolul de deschidere, evoluţia grupului fiind deosebit de apreciată de publicul numeros. Punctul culminant a fost spectacolul de gală, unde „Doina Bărăganului“ a prezentat un program ce a ridicat publicul în picioare, grupul din România fiind unanim recunoscut ca cel mai spectaculos dintre participanţi.

Festivalul a oferit, încă o dată, ansamblului folcloric „Doina Bărăganului“, prilejul de a promova pe plan internaţional tradiţiile şi obiceiurile populare româneşti.

• Festivalul internaţional de folclor de la Veles – Macedonia (1- 5 iulie); la recomandarea instituţiei noastre, România a fost reprezentată de ansamblul folcloric din Gheorghe Doja, care a fost astfel promovat pentru rezultatele deosebite obţinute în ultimii ani.

• De asemenea, ansamblul folcloric „Doruleţ“ din Făcăeni a fost recomandat de instituţia noastră să participe la Festivalul Internaţional de folclor – „Gelmelzwaaiers VZW“ de la Hoogstraten – Belgia (31 iulie – 4 august).


internet connection speed test