Valorificare
Cultura este fundamentul necesar oricarei dezvoltari autentice si durabile, fiind un atribut esential al identitatii nationale. Componenta culturala este caracteristica unui standard calitativ ridicat al vietii spirituale, individuale si sociale, iar cresterea profesionalismului si accesului la cultura, in general, conduc la un nivel calitativ superior al vietii.
Este comun acceptata ideea conceperii si realizarii unei agende culturale locale, care sa includa prioritati cum ar fi cunoasterea, conservarea si valorificarea patrimoniului cultural, cercetarea etnofolclorica zonala si valorificarea rezultatelor acesteia in programele asezamintelor culturale, in repertoriile formatiilor muzical-coregrafice sau monografii, antologii, reviste sau publicatii. Din acest punct de vedere o coordonata esentiala in activitatea Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita este activitatea de valorificare a traditiei si creatiei populare in viata culturala, in spiritul autenticitatii si sub semnul valorii.
Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita coordoneaza metodologic intreaga manifestare folclorica din judetul Ialomita, constituindu-se in indrumator al activitatii Caminelor culturale, Caselor de cultura, al cercurilor de mestesuguri populare din localitatile rurale ale judetului. Preocuparile constante privind instruirea si pregatirea grupurilor si ansamblurilor de muzica si dansuri populare, a solistilor vocali, instrumentisti si a orchestrelor de muzica populara, revigorarea obiceiurilor si a traditiilor populare sunt doar cateva din prioritatile in activitatea complexa a institutiei.
Coordonandu-si intreaga activitate pe criteriile traditiei si valorii, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita initiaza si desfasoara programe culturale complexe de valorificare culturala, stiintifica si artistica a folclorului ialomitean, incluzand festivaluri, sarbatori populare, spectacole, sezatori, serbari, expozitii, colocvii si alte manifestari in scopul cunoasterii si valorificarii patrimoniului cultural si a traditiilor etnofolclorice locale, precum si stimularea creativitatii in toate genurile artei. Activitatile artistice organizate au caracter local, judetean, national si international, sunt diversificate si abordeaza multiple forme de exprimare.
Prin programul metodologic Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita asigura asistenta de specialitate pentru toate institutiile culturale din judet in vederea selectarii, protejarii si promovarii valorilor autentice ale culturii populare. Exista o preocupare constanta din partea institutiei pentru formarea si perfectionarea solistilor vocali si instrumentisti, a grupurilor vocale, a formatiilor de dansuri si a ansamblurilor folclorice, contribuind la revigorarea si imbogatirea repertoriului muzical-coregrafic al acestora.
Pe langa actiunile proprii Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita are fundamentat un program pentru pregatirea metodologica si perfectionarea profesionala a referentilor culturali, existand o stransa colaborare intre activitatea institutiei si cea a directorilor de camine culturale din teritoriu.
Activitatile de pregatire permanenta includ si repetitiile ansamblului folcloric „Doina Baraganului“ si al orchestrei populare cu acelasi nume, cel mai valoros ansamblu din judet, care reprezinta Ialomita la manifestari de prestigiu cu caracter national si international.
Valorificarea scenica a folclorului tinde sa ramana in atentia Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita una din posibilitatile cele mai eficiente de conservare a traditiei. Din acest punct de vedere, prin natura sa, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita este singura institutie profesionista din judet organizatoare de spectacole, abordand toate genurile artei. Aceste tipuri de manifestari se adreseaza unei largi categorii de public interesat de folclor si pastrarea traditiilor populare in toata diversitatea sa. Manifestarile artistice organizate de C.J.C.P.C.T.I. atrag un mare numar de participanti, avand rolul de a aduce in fata publicului frumusetea folclorului ialomitean, relevand autenticitatea sa si promovand bunuri culturale – traditionale sau contemporane, satisfacand nevoia cetatenilor de cultura, arta, informatie si divertisment.
In stransa corelatie cu strategia de cercetare, pentru valorificarea informatiilor de specialitate din arhiva institutiei sunt identificate necesitatile culturale ale cetatenilor, astfel incat actiunile desfasurate sa constituie raspunsuri ale acestor cereri. In acest sens este constanta preocuparea de imbunatatire a dialogului cu autoritatile locale in vederea sondarii necesitatilor culturale ale cetatenilor.
Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita asigura tuturor persoanelor interesate informatii, consultatii si documentatii in vederea selectarii, protejarii si promovarii valorilor autentice ale culturii populare ialomitene. Institutia raspunde in permanenta tuturor solicitarilor venite din partea specialistilor de la institutii similare din tara in vederea furnizarii informatiilor cu privire la manifestarile cu caracter etnofocloric si etnografic care se desfasoara pe raza judetului Ialomita.
Este de necontestat necesitatea unui program editorial al carui scop este editarea unor lucrari si volume care sa reflecte activitatea desfasurata in cadrul institutiei, precum si cele mai importante rezultate ale cercetarii, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita fiind autorizat pentru activitatea de editare si difuzare.
Pe langa cele 6 volume publicate de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita pana in prezent exista un bogat material de cantece si jocuri ialomitene, urmarindu-se publicarea in continuare a unor volume care sa ajunga in bibliotecile institutiilor de profil din tara si strainatate, contribuind la conservarea originalitatii si autenticitatii folclorului ialomitean.
Sunt publicate cu regularitate aspecte ale cercetarii, studii si lucrari de specialitate, selectii ale unor materiale de interes aflate in patrimoniul institutiei, articole referitoare la obiceiuri si traditii locale, semnale ale manifestarilor organizate, in ideea ca informatia capata o importanta marita in constiinta publicului ialomitean.
Unul din aspectele importante pe care Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita le are in vedere este desfasurarea activitatii pe criteriile modernitatii. Sistemul informatizat de comunicare de care dispune institutia reprezinta un mijloc modern si eficient care permite mediatizarea activitatii de cercetare-conservare-valorificare a institutiei, fluidizarea informatiilor si accesarea acestora de catre toti utilizatorii Internet. Prin proiectarea, realizarea si optimizarea unor aplicatii specifice este prezentata activitatea Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita, a ansamblului folcloric „Doina Baraganului“ si a Festivalului International de Folclor „Floare de pe Baragan“, iar corespondenta cu institutii culturale si organizatii CIOFF si IOV internationale se face utilizand acest sistem modern de comunicare.
Dreptul la cultura, pluralismul cultural si dialogul intercultural sunt valori esentiale ale unei societati deschise, democratice. Accesul la cultura este un factor principal de coeziune sociala si un insemn al consolidarii identitatii culturale in procesul integrarii europene. Actul de cultura care se doreste a fi realizat este un act de cultura pentru mileniul III si Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita utilizeaza cele mai diverse, moderne si eficiente mijloace de realizare ale acestui lucru.