14-16 mai 2019 – Caloianul / Scaloianul

(+ 3 săptămâni, marţi sau joi)

Sol trimis la divinitatea pluviometrică pentru a o invoca să dezlege sau să lege ploile, substituit de o păpuşă confecţionată din lut, cârpe, paie sau crenguţă de lemn îmbrăcată cu hăinuţe din cârpe.Caloianul poartă o bogată sinonimie locală şi zonală feminină (Ploaia, Moaşa Ploii, Mama Caloiana, Maica Călătoarea, Maica Domnului, Zâna, Scaloiana, Seceta, Mama Secetei) şi mai rar masculină (Scaloian, Tatăl Soarelui, Sfântul Soare, Sântilie). În unele cete de Caloieni, mesagerii perechi, Caloian şi Caloiana sau Mama Ploii şi Tatăl Soarelui sunt expediaţi la divinitate printr-un rit funerar (înhumare sau scufundare în apă), cu mesaje diferite: Ea să aducă, El să oprească ploile pe Pământ. Din informaţiile etnografice şi textele „cântate“ (bocite) de cortegiul funerar în timpul înmormântării rezultă că „mortul“ este un copil dispărut în condiţii necunoscute, găsit de mama sa, după îndelungate căutări, prin vâlcele, colnice, păduri, , grădină, curtea casei sau la „Fântâna Mare“, probabil înecat. Acest suflet neprihănit este iniţiat şi trimis la divinitate în secvenţa centrală a ceremonialului (Înmormântarea Caloianului), prin rituri funerare preistorice: distrugerea violentă a corpului şi abandonarea lui pe pământ sau aruncarea în apă, incinerarea, înhumarea, scufundatul sau „datul“ pe apă. Frecvent, aceeaşi păpuşă este supusă biritualului funerar: înhumarea urmată de înviere (dezgroparea ei după trei zile), distrugerea violentă, abandonarea în apă sau „dată“ pe o apă curgătoare. Când apar două păpuşi, una pentru ploaie şi alta pentru secetă, sunt supuse, de obicei, la câte un singur rit funerar.

În Ialomiţa se păstrează data fixă în a treia săptămână după Paşti, marţi sau joi şi are anumite caracteristici: naşterea presupune formarea cetei de copii, confecţionarea păpuşii din lut (cârpe, paie, crenguţe îmbrăcate în cârpe); moartea – năpraznică, departe de casă, căutarea şi găsirea copilului mort de către mama sa, înmormântarea într-un loc secret (lanul de grâu, crucile şi răscrucile de hotar, malul apei); învierea – dezgroparea după trei zile, scufundarea în apă (curgătoare sau fântâni), ospăţul funerar (hora). Legenda spune că „mortul“ este un copil dispărut în condiţii necunoscute, căutat de mama sa şi găsit probabil înecat. Acest suflet neprihănit este iniţiat (înmormântarea sau distrugerea corpului, abandonarea pe pământ sau aruncarea în apă) şi trimis la divinitate cu mesaj precis.

Versificatia : octosilabic – Ene, Ene, Scaloiene /De când ploaia n-a mai dat /Grâuleţul s-a uscat / S-a uscat şi s-a-ntristat

Hexasilabic: Caloiţă, iţă /Pui de coconiţă /Te caută mă-ta /Prin pădurea deasă /Cu inima arsă

Ritmul este unul specific copiilor principiile enunţate de Brăiloiu încadrându-se perfect: duratele se grupează două câte două, seriile încep cu accent, acestea pot fi precedate de anacruze, etc.

Melodia: S-au cules 9 variante de Scaloian în Ialomiţa (de la oligocordii până la moduri heptatonice).

Are foarte multe asemănări cu bocetul căruia îi este specifică „proza cântată“, în rânduri melodice asemănătoare.

Ene, Ene, Scaloiene
O, o, o…
De când ploaia n-a mai dat
O, o ,o …
Grâuleţul s-a uscat
S-a uscat şi s-a-ntristat
O, o, o …
De când ploaia n-a mai dat.

Ene, Ene, Scaloiene,
O, o, o …
Să te duci cu florile
O, o, o…
Şi să vii cu ploile
Să deschizi portiţele
O, o, o …
Să intre fetiţele.

Ene, Ene, Scaloiene
O, o, o …
Să deschizi portiţele
O, o, o…
Să curgă ploiţele
Să curgă şiroaiele
O, o, o …
Să umple zăvoaiele.