Sărbători cu dată fixă / 26 Octombrie – Răvăşitul oilor – Sâmedru

Sâmedru este un Zeu al Panteonului românesc, patron al iernii pastorale, care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Dumitru din calendarul ortodox, celebrat la 26 octombrie. Împreună cu Sângiorzul, Sâmedru împarte Anul Pastoral în două anotimpuri simetrice: vara între 23 aprilie şi 26 octombrie, având ca miez al timpului data de 20 iulie (Sântilie) şi iarna între 26 octombrie şi 23 aprilie cu miez al timpului la 16 ianuarie (Sânpetru de Iarnă).

În opoziţie cu Sângiorzul, care încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sâmedru încuie vara şi desfrunzeşte codrul. În creaţia populară (legende, credinţe, basme) Sâmedru este un bărbat obişnuit, păstor sau crescător de animale, sau un fecior care se metamorfozează pe timpul nopţii în porc, străvechi simbol zoomorf pentru spiritual grâului. Dar, în ceremonialul nocturn numit Focul lui Sâmedru, divinitatea are înfăţişare fitomorfă: bradul sacrificat (tăiat din pădure) este incinerat în timpul unui ospăţ nocturn, amintind de un străvechi început de anotimp. În ipostază de „sfânt”, Sâmedru umblă pe Pământ însoţit, adesea, de Sângiorz, cu care a încheiat un legământ pe viaţă şi pe moarte: Sângiorzul trebuie să înfrunzească codrul până la 23 aprilie, iar Sâmedru să-l desfrunzească până la 26 octombrie.

În mediile pastorale Sâmedru se moştenea, din tată în fiu, ca antroponim şi patron al casei. Credinţe şi obiceiuri despre divinitatea precreştină peste care s-a suprapus Sfântul creştin Dumitru sunt atestate pretutindeni în România, cu precădere în zonele crescătorilor de animale. Fiind stâlp calendaristic de înnoire a timpului sezonal sau anual, Sâmedru concentra numeroase acte rituale (de purificare, de fertilitate, apotropaice, de divinaţie), practice de pomenire şi de îmbunare a sufletelor morţilor care părăseau, la această dată, mormintele de tundere rituală a coamei cailor, pronosticuri pentru iarna deschisă de Sâmedru, activităţi social-economice (data de 26 octombrie era considerată Zi a Soroacelor, când se încheiau vechi înţelegeri şi se legau noi învoieli).

Sărbătoarea este cunoscută pretutindeni în România, mai ales în mediile pastorale.

În Bărăgan, datorită condiţiilor climatice diferite de cele de la munte, Răvăşitul oilor are loc mai târziu, încheindu-se pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae.


internet connection speed test