25 Decembrie – Crăciunul

Obiceiurile de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează formează laolaltă ciclul Sărbătorilor de iarnă. Ele păstrează numeroase elemente comune, caracteristice scenariului naşterii rituale, după 365 de zile, a timpului: sacrificiul ritual al porcului la Ignat (20 decembrie), animal care reprezenta la unele popare ale Antichităţii, spiritul grâului; prepararea alimentelor rituale, în special colacii de Crăciun; abundenţa obiceiurilor şi credinţelor care ilustrau degradarea timpului şi crearea stării de haos dinaintea Creaţiei (credinţa că se deschid mormintele şi cerurile pentru a reveni printre cei vii spiritele morţilor, excesele de băutură, mâncare, distracţie, avalanşa cuvintelor şi expresiilor licenţioase, dansul ritual al Periniţei, jocurile groteşti ale unor măşti, etc.); momentul culminant al „sfârşitului” Anului Vechi, al divinităţii adorate şi al Lumii prin Stingerea rituală a luminilor la cumpăna dintre ani, la miezul nopţii de Crăciun sau de anul Nou; naşterea divinităţii şi a timpului prin Aprinderea luminilor; explozia de bucurie, însoţită de îmbrăţişări şi felicitări, că lumea a fost salvată de la pieire; alungarea spiritelor malefice prin strigăte, pocnituri şi zgomote produse de bice, tulnice, buhaie, iluminaţii nocturne, purificarea oamenilor prin stropitul cu apă şi prin scăldarea feciorilor în apa rece a râurilor, curăţirea văzduhului prin alergatul cailor; Colindatul, Pluguşorul, Semănatul, Sorcova, Vasilca, etc. Vechimea şi suprapunerea sărbătorilor creştine peste cele precreştine, a celor greco-romane şi orientale peste cele autohtone, geto-dace, au dat naştere unei realităţi spirituale unice în Europa, greu de disociat în elementele care au clădit-o de-a lungul mileniilor.

În cultura românească Crăciun este un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte specifice oamenilor. Ca persoană profană, Crăciun este un „om bătrân”, un „păstor bătrân cu barba de omăt”, vecin cu Moş Ajun, fratele său mai mic. Sub influenţa creştinismului, Crăciun apare şi ca figură apocrifă: „s-a născut înaintea tuturor sfinţilor”, este mai mare peste „ciobanii din satul unde s-a născut Hristos” şi altele.

Tradiţiile contemporane despre „sfântul” Crăciun, despre Moşul cel „darnic şi bun”, „încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.