Obiceiuri

Obiceiurile cuprind semnificaţii profunde asupra omului şi relaţiilor lui cu natura, cu lumea înconjurătoare. Astfel, obiceiurile prezintă viaţa socială şi diversele aspecte ale rânduielii ei.

În cultura populară tradiţională, obiceiurile formează un capitol important, fiindcă întreaga viaţă a omului, munca lui din timpul anului şi diferitele lui ocupaţii, relaţiile cu semenii şi cu întruchipările mitologice erau întreţesute cu obiceiuri. În folclorul nostru, unele obiceiuri au păstrat până astăzi forme ample de desfăşurare, în care vechile rituri se îmbină cu acte ceremoniale, cu manifestări spectaculoase.

În Bărăganul Ialomiţean întâlnim obiceiuri cu o arie de răspândire locală, dar şi altele cu o arie de răspândire mult mai largă, toate acestea constituindu-se în calendare populare care organizează viaţa ţăranilor până în cele mai mici amănunte (al agricultorului, al păstorului, al pescarului, al apicultorului, etc.) Aceste calendare nu au fost scrise niciodată ci trăite, memorate şi transmise. În aceste calendare populare sunt încorporate calendarele astrologice, biologice, religioase şi sociale. Ele ţin seama de solstiţii şi echinocţii, dar şi de perioada de împerechere a oilor şi a lupilor, de înfloritul urzicilor, orăcăitul broaştelor şi multe altele, amestecânu-le cu patimile lui Iisus, zilele sfinţilor şi ale morţilor, cu tot ce merită să fie ţinut şi respectat. Aceste sărbători populare au trei funcţii esenţiale:

• Întreţin relaţia cu sacrul, abătându-i pe oameni de la cele lumeşti, ajutându-i să-şi reînnoade legăturile cu cele de dincolo.

• Refac grupul comunitar; uneori aceste sărbători regrupează tot satul, înlesnind comunicarea directă, pe care se bazează cultura ţăranului.

• Pun societatea în acord cu Cosmosul.

Folcloristica a grupat, în general, obiceiurile calendaristice în patru cicluri care corespund celor patru anotimpuri: obiceiuri de primăvară, de vară, de toamnă şi de iarnă. Acestea se împart la rândul lor în două mari categorii: