Ansamblul folcloric „Doina Bărăganului“

„Doina Bărăganului“ răsună pe meleagurile ialomiţene de peste şase decenii, urmând tradiţia autentică a orchestrei ,,Bărăganul“ înființată în anul 1947 sub bagheta lui Ion Albeşteanu. Activitatea orchestrei a fost coordonată de instituţiile culturale ale vremii şi a condus în scurt timp la închegarea unui nucleu artistic valoros patronat de spiritul aventuros al unui grup de tineri iubitori de cântec şi joc popular românesc.

Alcătuit din solişti vocali, orchestră şi dansatori, ansamblul se mândreşte cu o galerie de mari nume ale folclorului românesc care au scris cu sufletul în cartea de onoare a acestuia. De la solişti vocali precum Ion Dolănescu, Tiberiu Ceia, Marin Cornea, Tiţa Ştefan, Tiţa Bărbulescu, Nicolae Rotaru, la dirijorii Nițu Albeşteanu, Radu Voinescu, Marin Ghiocel şi maeştrii coregrafi Duţu Olteanu, Ion Grama, Ion Auroaica, Mihai Runcan, cu toţii au contribuit la revigorarea tradiţiei populare în Bărăgan.

Încă de la început, prin dăruire şi respect pentru actul artistic, ansamblul şi-a câştigat aprecierea la nivel naţional şi internaţional din partea celui mai exigent juriu: publicul, dar şi a specialiştilor şi instituţiilor de profil.

Moştenirea celor peste şaizeci ani de activitate ai ansamblului este astăzi preluată şi valorificată de oameni dedicaţi actului artistic. Activitatea ansamblului folcloric se desfășoară sub atenta coordonare a managerului CJCPCT Ialomița, Cristian Obrejan. Astfel, solista Nicoleta Rădinciuc Vlad, orchestra sub conducerea șefului de orchestră Mihai Șerban şi dansatorii instruiţi de coregraful Nicuşor Iancu, sub coordonarea șefului de serviciu Daniel Trifu, transpun în scenă trăiri şi plămădiri ale sufletului românesc exprimate prin cântecul, jocul şi portul popular.

Mărturie a valorii Ansamblului Folcloric „Doina Bărăganului“ este concretizarea activităţii sale în numeroase reprezentaţii fidele crezului identităţii româneşti, pe scenele naţionale şi internaţionale.
Spectacolele concepute de ,,Doina Bărăganului“ sunt un adevărat regal de muzică, coregrafie şi port popular, fiind repere de calitate privind latura educaţională şi de divertisment în contextul devalorizării galopante a culturii populare româneşti.

Orchestra

Orchestra
Orchestra este formată din muzicieni, virtuozi recunoscuți, dăruiți actului artistic. Ea abordează un repertoriu variat, în special cel specific Bărăganului, dar și din alte zone ale țării. În structura actuală a orchestrei intră instrumente care dau culoare specifică muzicii ialomițene (vioară, acordeon, țambal, contrabas, clarinet), iar instrumentiștii sunt buni cunoscători ai folclorului muntenesc, ei înșiși...

Read more ...

Soliști vocali

Soliști vocali
Nicoleta Rădinciuc Vlad - solist vocalAngajată din 2004 a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, funcţia solist vocal în cadrul orchestrei „Doina Bărăganului”.Născută la Brașov, în inima țării, Nicoleta Rădinciuc și-a petrecut copilăria în comuna Cocora din Bărăganul ialomițean. Aici, în satul de la câmpie cu oameni și locuri aparte și-a descoperit...

Read more ...

Dansatori

Dansatori
Dansatorii ansamblului folcloric „Doina Bărăganului“ sunt dedicaţi valorificării scenice a tezaurului folcloric din zona Bărăganului şi nu numai. În ideea continuării tradiţiilor populare româneşti, a dezvoltării şi perfecţionării tehnicii şi interpretării muzicii şi dansului popular, în cadrul ansamblului există o adevărată şcoală a dansului popular. De-a lungul timpului, în cadrul ansamblului „Doina Bărăganului“ au activat...

Read more ...

Participări internaționale

Participări internaționale
Pe parcursul a peste 6 decenii de activitate neîntreruptă, ansamblul folcloric „Doina Bărăganului” a făcut ca folclorul tradițional românesc să fie cunoscut și apreciat la numeroasele festivaluri și turnee din spațiul european. Prin cântec și dans, într-un decor scenic feeric datorat sclipirii incontestabile a costumului popular, ansamblul „Doina Bărăganului” dorește să aducă un călduros mesaj...

Read more ...